Doi frați din Brazilia au murit de cancer în aceeași zi și pe același pat de spital și au fost înmormântați la mai puțin de 24 de ore distanță. Primarul localității în care au trăit a decretat trei zile de doliu.
Francisco Antunes Sobrinho, în vârstă de 52 de ani, și Eduardo Antunes da Silveira, 38 de ani, au murit pe 19 august. Primul a fost diagnosticat cu cancer intestinal în mai 2021, iar al doilea cu cancer la ficat o lună mai târziu, notează The Independent.
Eduardo a fost transportat de urgență la un spital din apropiere din Santa Cruz, Rio de Janeiro, și a decedat patru zile mai târziu.
În ziua morții sale, fratele lor mai mic, Joao Antunes Neto, vorbea cu familia la telefon despre pregătirile de înmormântare, când și lui Francisco i s-a făcut rău și a fost dus de urgență la spital. Și el murit câteva ore mai târziu.
„Erau atât de apropiați încât au murit în același pat de spital. Este unul dintre cele mai mari dureroase momente din viața mea și din viața familiei mele,” a spus Joao.