Externe
Doi alpinişti au murit, iar un altul a fost salvat de serviciile de intervenţie, după ce au fost surprinşi de o avalanşă, duminică dimineaţă, produsă în Munţii Pirinei din sudul Franţei. Avalanșa s-a produs din cauza înrăutăţirii condiţiilor meteorologice și a intensificării vânturilor, potrivit Le Figaro.
Trei alpinişti experimentaţi au fost loviţi de o avalanşă în timp ce traversau culoarul nord-estic al muntelui Pic du Mid Bigorre din Pirineii francezi.
Alpiniştii au fost prinşi sub zăpadă la 500 de metri de începutul culoarului, care se întinde pe 1.000 metri în altitudine.
Unul dintre alpinişti a reuşit să alerteze autorităţile și a fost salvat de două echipe terestre de intervenţie, suferind de o uşoară hipotermie.