"Dodon să consulte obligatoriu un psihiatru bun". Cum s-a putut poza președintele Moldovei (FOTO)

"Dodon să consulte obligatoriu un psihiatru bun". Cum s-a putut poza președintele Moldovei (FOTO)

Președintele Igor Dodon a plecat la muntele Athos pentru a se ruga pentru binele Republicii Moldova.

Recent, a postat câteva poze pe Facebook. Una dintre acestea a stârnit un val de critici și glume pe seama lui.

Dodon apare pe tronul arhieresc din biserica Protaton, cea mai importantă clădire din Careia, fiind totodată și cea mai veche biserică din Sfântul Munte Athos.

"Dacă poza aceasta este adevărată (dar după caracterul caraghios al altor poze din aceeași „operă” înclin să cred în autenticitatea fotografiei), atunci la întoarcerea din Grecia, președintele Dodon ar trebui să consulte în mod obligatoriu un psihiatru bun, iar dacă nu o va face, atunci la începerea sesiunii parlamentare, legislativul trebuie să constituie o comisie specială, care ar aprecia sănătatea mintală a șefului statului. Aparent este o tulburare de personalitate", a scris pe Facebook fostul ministru moldovean al Ministerului Mediului, Valeriu Munteanu.

Inițiativa acestuia nu este inedită, ci, mai degrabă, un plagiat. În aceeași ipostază în care a fost surprins și Vladimir Putin.

Tronul arhieresc este rezervat numai ierarhilor Bisericii Ortodoxe sau monarhilor ortodocși. Acest gest era rezervat odinioară doar împăraților și regilor ortodocși unși de către Episcop.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:48 - Șofer reținut de polițiști după ce a omorât un biciclist! Era băut și a fugit de la locul accidentului
12:45 - S-a înregistrat cea mai calduroasă dimineață de 8 ianuarie din România, în ultimii 65 de ani
12:21 - Turcia îi amenință pe kurzii din Siria cu o ofensivă militară: „Ultimatumul pe care l-am dat prin americani este evident”
12:18 - Ben Affleck, Reese Witherspoon și alte vedete de la Hollywood au fugit din casele lor aflate în calea incendiului masiv din Los Angeles
12:16 - Radu Miruță (USR): „Cu cât se întâmplă mai târziu aceste alegeri, cu atât ei reușesc să decidă lucrurile în România”
12:12 - Cum și-au petrecut noaptea de Anul Nou doi tineri din Constanța. Au fost surprinși distrugând anvelpolele a 20 de mașini parcate
12:02 - Deputatul PSD Mihai Ghigiu, despre data prezidențialelor: Cred că în urma ședinței de azi o să avem ceva mai multă claritate. Cel mai important este să se bucure de încrederea cetățenilor (VIDEO)
11:47 - Românii vor putea să călătorească fără vize în SUA. Anunțul Ambasadei României de la Washington
11:43 - Amenzi pentru românii care-și aruncă brazii de Crăciun la întâmplare: Primăriile din București și din țară îi colectează gratuit
11:39 - Gheorghe Falcă: Eu mă îndoiesc să PSD nu ar mai vrea să îl susțină pe Crin Antonescu. Coaliția își respectă cuvântul dat / Influența rusească nu se va opri că vom alege noi din nou Președintele României (VIDEO)