Igor Dodon vrea să închidă Muzeul Ocupației Sovietice din Chișinău și să îl înlocuiască cu unul „de istorie normal, bun, frumos”

Igor Dodon vrea să închidă Muzeul Ocupației Sovietice din Chișinău și să îl înlocuiască cu unul de istorie normal, bun, frumos”
Foto: Igor Dodon

Președintele pro-rus al Republicii Moldova, Igor Dodon, nu mai dorește ca lumea să știe despre ocupația sovietică. Astfel, acesta a cerut ca Muzeul Ocupației Sovietice, inaugurat în 2015 la Chișinău în incinta Casei Armatei, să fie înlocuit cu un muzeu de istorie normal, bun, frumos”.

Ca lumea să vadă Rusia drept o țară prietenoasă, Dodon propune ca acest muzeu să conțină și cadoul ministrului Apărării de la Moscova, Serghei Șoigu, făcut pe 24 august, când a vizitat R. Moldova.

„Este aici ministrul Apărării. Trebuie de făcut un muzeu bun. Cel care a fost înainte a făcut un muzeu al nu știu cărei ocupații. El trebuie închis, dacă încă nu a fost. Deja l-au închis? Și să facem un muzeu de istorie normal, bun, frumos, în care să se regăsească și drapelul de luptă pe care ni l-a dăruit Șoigu, care s-a aflat aici pe 24 august, în ziua eliberării Moldovei”, a declarat Dodon, sfidând sutele de mii de victime ale ocupației sovietice din Basarabia.

Prezent la evenimentul dedicat aniversării a 20-a a Uniunii Ofițerilor din Republica Moldova, condusă de către consilierul său Victor Gaiciuc, Dodon a împărțit promisiuni, criticând dur Guvernul Sandu cu „harvardiștii” săi și mulțumindu-le celor prezenți că s-au implicat în activitățile dedicate „aniversării a 660-a de la întemeierea statului moldovenesc și a 75-a de la eliberarea țării de sub ocupația fascistă”.

În altă ordine de idei, Dodon a promis că foștii militari nu vor fi lipsiți de facilitățile de care beneficiază, așa cum „ar vrea” Guvernul Sandu.

„Sau noi, majoritatea parlamentară, Parlamentul și Guvernul, facem ceea ce așteaptă oamenii, sau așa Guvern nu ne trebuie. Oamenii îmi spun: puneți-i la punct, puneți-i la lucru, ajunge atâta. Eu ce să fac? Să stau să mă uit cum ei cu harvardiștii lor umblă în dreapta și în stânga și nu fac nicio…”, a amenințat Dodon.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`