Dmitro Kuleba: „Invadatorii ruşi au transformat centrala nucleară Zaporojie într-o bază militară şi pun în pericol întregul continent”
Şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba a notat, duminică, pe Twitter, că armata rusă a transformat centrala nucleară Zaporojie într-o bază militară, punând astfel tot continentul în pericol, relatează news.ro, conform Ukrinform.
“Zeci de ani, siguranţa nucleară a rămas prioritatea Ucrainei, în special având în vedere trecutul nostru tragic. Invadatorii ruşi au transformat centrala nucleară Zaporojie într-o bază militară şi pun în pericol întregul continent. Armata rusă trebuie să părăsească această centrală. Nu are ce căuta acolo”, a scris Kuleba.
Noi acuzații grave lansate de ucraineni
Inspectorii Agenției Internaționale pentru Energie Atomică vor vizita în cele din urmă centrala nucleară de la Zaporojie. Misiunea ar urma să aibă loc în următoarele zile, după ce rapoartele au indicat o intensificare a exploziilor în apropiere.
Șeful AIEA, Rafael Grossi, a declarat că își „continuă consultările cu toate părțile în vederea trimiterii unei misiuni de experți AIEA la Zaporojie în următoarele zile pentru a contribui la asigurarea siguranței și securității nucleare acolo”, a scris duminică pe Twitter organismul de supraveghere nucleară al Națiunilor Unite, citat de CNN.
Rafael Grossi este pe o listă de nume, care includea și „alți 13 experți din țări în mare parte neutre”. Pe listă nu apar experți din SUA sau Marea Britanie.
Anunțul AIEA vine în contextul în care atât Ministerul rus al Apărării, cât și operatorul nuclear ucrainean Energoatom au anunțat sâmbătă că situl centralei nucleare a fost bombardat în mod repetat în ultimele 24 de ore, acuzându-se reciproc pentru bombardamente.