Preşedintele ucrainean demis, Viktor Ianukovici, este în continuare preşedintele legitim al acestei foste republici sovietice, chiar dacă autoritatea sa este „nesemnificativă”, a spus luni premierul rus Dmitri Medvedev, informează AFP.
„Da, autoritatea preşedintelui Ianukovici este aproape nesemnificativă, dar acest lucru nu şterge faptul că, potrivit Constituţiei ucrainene, el este şeful legitim al statului”, a scris Medvedev într-un mesaj publicat pe contul său de Facebook.
Medvedev a asigurat că Rusia este dispusă să dezvolte „relaţii respectuoase cu ţara soră Ucraina”, dar nu cu autorităţile interimare care îl înlocuiesc pe Ianukovici.
„Ucraina nu este pentru noi grupul de persoane care au preluat puterea după ce au vărsat sânge (…) încălcând Constituţia şi celelalte legi ale statului lor”, a criticat el.
„Este vorba despre ţara întreagă. Oameni foarte diferiţi. Ucraineni, ruşi, tătari, evrei. Alte naţiuni care trăiesc în bună înţelegere”, a adăugat el.