Dispute în timpul alegerilor locale din Turcia: Cel puțin opt persoane au murit

Publicat: 30 03. 2014, 17:40
Foto: hurriyetdailynews.com

Turcia organizează alegeri locale duminică, ocazie cu care au pornit mai multe dispute în diferitele regiuni ale țării.

Potrivit AFP, cel puțin opt persoane au murit după ce au fost implicate în aceste conflicte.

La Silvan, în provincia Hilvan (sud-est), o primă ceartă a avut loc între mai mulţi candidaţi dintr-un sat, provocând în total şase morţi şi peste zece răniţi. Un alt conflict similar a avut loc în provincia Hatay (sud), provocând doi morţi şi nouă răniţi cu armă albă, a adăugat sursa citată.

Deși astfel de dispute sunt obișnuite pentru localitățile mici, bilanțul este oricum unul ridicat.

Alegătorii turci votează duminică în alegerile municipale, cruciale pentru viitorul Guvernului islamo-conservator şi al şefului său, premierul Recep Tayyip Erdogan.