Ajutor nesperat pentru cei afectați de uraganul Michael. O companie renumită a donat un milion de dolari
Disney a decis să doneze un milion de dolari pentru ajutorarea celor afectați de uraganul Michael, unul dintre cele mai devastatoare care a lovit Statele Unite.
În total, pagubele create de acestă furtună sunt de 8 miliarde de dolari, potrivit news.ro.
Donaţia va intra în Fondul Florida Disaster, manageriat de Fundaţia Volunteer Florida pentru a sprijini eforturile de recuperare şi de ajutor în caz de castrofe, scrie The Hollywood Reporter
„Prin contribuţia de un milion de dolari şi alte eforturi de ajutor care vor veni în săptămânile şi lunile următoare, vom fi alături de vecinii noştri din Gulf Coast pentru a se recupera după această furtună tragică”, a spus directorul general, Bob Inger, într-un comunicat.
Cel puțin șapte oameni și-au pierdut viața din cauza incidentelor provocate de uraganul Michael, de categoria 4.
În jur de 1,2 milioane de case şi sedii ale companiilor au rămas fără curent din cauza furtunii. Numărul persoanelor din adăposturile de urgenţă era aşteptat să crească până la 20.000 în cinci state, a declarat Brad Kieserman, de la Crucea Roşie.