Disney, acuzată că spionează copiii prin intermediul aplicațiilor sale pentru tablete și smartphone-uri
Compania americană Walt Disney este chemată în fața instanței din California sub acuzația că se folosește de aplicațiile sale de pe smartphone și tabletă pentru a spiona copiii care le folosesc, potrivit Hot News.
Disney este acuzată că aplicațiile sale colecționează date despre copii, care sunt apoi vândute firmelor advertising.
Aplicațiile companiei americane ar include componente software specializate în urmărirea și colecționarea datelor despre comportamentul online al utilizatorilor.
Chiar dacă este o tehnică des folosită pentru aplicațiile mobile, problema care se pune în acest caz sunt copii, o lege americană intimitatea online a copiilor fiind încălcată.
COPPA (Children's Online Privacy Protection Act) este o lege adoptată de Congresul american în 1999 pentru a proteja intimitatea online a copiilor, în care se prevede că pentru a colecta date în cazul minorilor cu vârste mai mici de 13 ai este necesar acordul părinților.
Disney neagă că aplicațiile sale ar încălca respectiva lege și susține că este vorba despre neînțelegerea reglementărilor legale din partea reclamantului.