Dirijorul italian Claudio Abbado a murit la vârsta de 80 de ani
Dirijorul italian Claudio Abbado, care s-a aflat la pupitrul unor mari orchestre ale lumii, a murit, luni, la vârsta de 80 de ani, în oraşul Bologna (Italia), au confirmat pentru AFP apropiaţi ai artistului.
Abbado era bolnav de mai mult timp, concertele sale cu Orchestra Mozart din Bolognda fiind anulate.
În decembrie, dirijorul a fost înlocuit la pupitrul acestei orchestre, din cauza stării sale de sănătate precare.
Claudio Abbado a fost director al teatrului Scala între anii 1968 – 1986, după care a fost numit dirijor principal al London Symphonic Orchestra, ulterior fiind director al Operei din Viena. Între 1989 şi 2002, a fost dirijor principal al Filarmonicii din Berlin.
În august 2013, maestrul a primit, pentru meritele sale, titlul de senator pe viaţă din partea preşedintelui italian Giorgio Napolitano.
În luna decembrie a anului trecut, Claudio Abbado a anunţat că va dona indemnizaţia de senator pentru finanţarea unor burse dedicate tinerilor muzicieni.
Abbado a primit numeroase premii şi titluri, printre care Marea Cruce a Legiunii de Onoare, Bundesverdienstkreuz, Premiul Imperial al Japoniei, medalia Mahler, medalia Mozart.
A primit două premii Grammy, în 1997, pentru înregistrarea „Hindemith: Kammermusik No. 1 With Finale 1921, Op. 24 No. 1”, şi în 2005, pentru „Beethoven: Piano Cons. Nos. 2 & 3”.
În anul 2012, celebrul dirijor a fost inclus în Gramophone Hall of Fame.