Directorul executiv al companiei franco-elvețiene Lafarge-Holcim, cel mai mare producător de ciment din lume, a anunțat că își dă demisia.
Eric Olsen a renunțat la funcția sa în urma scandalului privind implicarea companiei în finanțarea grupării teroriste Stat Islamic din Siria.
Înainte să se unească cu Holcim, firma franceză Lafarge ar fi plătit o taxă de protecție grupării teroriste Stat Islamic cu scopul de a-și duce mai departe activitatea la o fabrică de ciment din nordul Siriei. Aceasta se afla în zona de influență ISIS, potrivit Digi 24.
Aceste măsuri ar fi fost luate înainte ca Eric Olsen să dețină funcția de director executiv. Acesta a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că nu deținea informații legate de activitățile firmei Lafarge din Siria.