Directoare de școală premiată pentru lupta anti-Mafia, arestată / Ce acuzații i se aduc

Directoare de școală premiată pentru lupta anti-Mafia, arestată / Ce acuzații i se aduc
Foto simbol: Pixabay

Directoarea școlii al cărei nume este dedicat faimosului judecător Giovanni Falcone, asasinat de Mafia Cosa Nostra, premiată pentru lupta contra Mafiei, a fost arestată vineri, 21 aprilie, pentru deturnare de fonduri, corupție și furt de alimente școlare, potrivit agenției EFE.

Directoarea primise ordinul „Cavalerul de Merit al Republicii Italiene”

Daniela Lo Verde a primit ordinul „Cavalerul de Merit al Republicii Italiene” acum trei ani pentru activitățile sale desfășurate cu elevii din școala pe care o conduce într-un cartier din Palermo.

În prezent, directoarea se află în arest la domiciliu în urma unei investigații a Carabinierilor coordonată de Parchetul european (EPPO). De asemenea, și directorul adjunct al școlii, dar și o angajată a unei companii care comercializează calculatoare au fost arestați.

Investigația face referire la gestionarea unor fonduri europene alocate școlii respective, dar pe care directoarea le-ar fi folosit pentru „interese cu caracter pur personal” și la „nerespectarea procedurilor de achiziție și furnizare a alimentelor destinate cantinei școlii”, potrivit Agerpres.

Împreună cu adjunctul său, Daniela Lo Verde ar fi falsificat cererile de ofertă pentru proiecte școlare finanțate din fonduri europene, „certificând în mod fals prezenţa elevilor în şcoală inclusiv în afara orelor de studiu sau pentru a justifica proiecte care de fapt nu au fost realizate niciodată ori au fost realizate parţial”.

Printre acuzațiile aduse directoarei se numără și „încredințarea permanentă, fără niciun fel de concurs de oferte, a furnizării de material tehnologic de la o singură companie”, dar și însușirea unor tablete electronice destinate elevilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`