Diplomați de la Bruxelles: Criza politică din România a amânat aderarea la Schengen. Germania, Olanda și Belgia, statele oponente

Publicat: 18 09. 2012, 16:18

Germania, Olanda și Belgia au îndoieli puternice în ceea ce privește voința Guvernului român de a respecta statul de drept, motiv pentru care președinția cipriotă a UE a fost nevoită să anuleze o reuniune consacrată aderării la Schengen, a declarat marți o sursă diplomatică de la Bruxelles, citată de AFP.

„Aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen era singurul punct pe ordinea de zi a reuniunii miniştrilor de Interne de miercuri de la Bruxelles, dar trei ţări – Germania, Olanda şi Belgia – au anunţat că se opun acestei aderări din cauza situaţiei politice din România. Agenda a devenit inconsistentă şi dintr-o dată nimic nu mai justifica reuniunea miniştrilor”, a explicat un diplomat, potrivit Mediafax.

Reuniunea miniştrilor Justiţiei prevăzută pentru ziua următoare a fost, de asemenea, anulată. 

De asemenea, un alt diplomat a mărturisit că discuțiile privind aderarea României și Bulgariei la Schengen vor fi reluate în octombrie, dar „subiectul nu este încă definitivat şi nu va fi luată nicio decizie până anul următor”.

„Susţinerea acestei aderări în cadrul Comisiei Europene este din ce în ce mai discretă şi nimeni nu mai pledează de acum pentru accelerarea luării de decizii”, a adăugat el. 

Olanda reanalizează aderarea României

Olanda a anunțat că va aştepta raportul MCV privind situaţia din România înainte de a reanaliza posibilitatea integrării României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen, în 2013.

Conform documentului trimis de guvernul Olandei către Parlament, dezbaterea privind aderarea celor două țări la spațiul Schengen va fi amânată pentru 2013, dat fiind faptul că raportul suplimentar al Comisiei Europene privind situația din României va fi prezentat la sfârșitul acestui an.

Olanda consideră că România şi Bulgaria, deși au înregistrat progrese semnificative la anumite capitole din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, nu îndeplinesc deocamdată criteriile pentru aderarea la Schengen.

Guvernul Olandei s-a declarat total împotriva aderării celor două țări la spațiul Schengen, după ce Uniunea Europeană a publicat un raportul privind progresele înregistrate de România și Bulgaria în reformarea sistemului juridic și combaterea corupției.