Momente absurde în Congresul american. Cel mai detestat om din America, Martin Shkreli, a fost audiat de parlamentari în cazul creşterii imense a preţului la medicamentele pentru SIDA.
Şeful companiei farmaceutice Turing a refuzat însă să răspundă la întrebări şi s-a folosit de dreptul de a nu se auto-incrimina. Imediat după ieşire, Shkreli a căpătat curaj şi i-a caractaerizat pe parlamentari drept. Imbecili.
“La sfatul avocatului meu, invoc amendamentul al cincilea care prevede că am dreptul să nu mă auto-incriminez si refuz respectuos să răspund la întrebările dumneavoastră”, a declarat Martin Shkreli.
#DIRECT_ONE_v0z1s7#
Cele cinci mnute ale audierii au fost unele frustrante pentru parlamentarii americani. Martin Shkreli i-a sfidat şi nu a răpuns la nicio întrebare, a zâmbit ironic şi a încercat să pară cât mai plictisit în timp ce membrii comisiei de anchetă nu şi-au putut ascunde exasperarea. Unul dintre ei chiar a încercat să discute pe alte teme.
”Putem să vorbim chiar şi despre cumpărarea unui album al formaţiei. Wu-Tang Clan, parcă aşa se numeşte, nu? La sfatul avocatului meu, invoc amendamentul al cincilea care prevede că am dreptul să nu mă auto-incriminez si refuz respectuos să răspund la întrebările dumneavoastră”,a spus unul dintre membrii comisiei.
În cele din urmă, parlamentarii i-au permis lui Shkreli să plece, moment în care acesta a postat pe Twitter un mesaj în care scria că îi vine greu să creadă că acei imbecili reprezintă poporul.
Shkreli este anchetat după ce, în septembrie, compania sa, Turing Pharmaceuticals, a majorat pretul unui comprimat de Daraprim, un medicament folosit impotriva paludismului și a unor infecții asociate cu SIDA, de la 13,50 la 750 de dolari de pe o zi pe alta.