În Ungaria, regimul lui Viktor Orban este tot mai puțin tolerant cu opozanții Fidesz, partidul aflat la guvernare. Trei cunoscuți activiști civici, care au criticat nu o dată deschiderea Budapestei către Moscova și închiderea, tot mai elocventă, față de Occident și valorile reale ale democrației, au fost declarați trădători de către statul maghiar.
În cadrul unei întâlniri cu ușile închise, Comitetul Național pentru Securitate al Ungariei a discutat mai bine de trei ore despre amenințarea pe care Márton Gulyás, Árpád Schilling și Gábor Vágó o reprezintă față de democrația maghiară, scrie portalul politic 444.hu.
Discuțiile au fost deosebit de încinse, principala temere a grupului fiind posibilitatea ca opoziția să declanșeze revolte și să încerce eliminarea actualului guvern prin mijloace violente.
În acest sens, Németh Szilárd (Fidesz), vice-președintele Comitetului Național de Securitate a declarat că serviciile de securitate au confirmat ipoteza declanșării de proteste naționale, dar când presa a cerut detalii a spus că nu le poate oferi deoarece conținutul întâlnirii este secret până în 2026!
Németh a precizat însă numele opozanților înfierați ca trădători în persoana activiștilor civici Márton Gulyás, Árpád Schilling și Gábor Vágó.
Iată și replica lui Árpád Schilling oferită pe contul său de Facebook:
"A sosit și ziua cea mare când am primit cel mai prestigios premiu de la guvernul Fidesz: Medalia de Trădător! Până în 2026, motivația rămâne secretă, dar trebuie să știți că alături de Márton Gulyás și Gábor Vágó, noi trei suntem amenințarea nr. 1 a păcii în Ungaria. Nu, amenințarea numărul unu nu este Viktor Orban care oferă de bună voie țara expansiunii rușești și dă cale liberă unor dobitoci siniștri precum Szilárd Német, ci noi, trei activiști civici."