Avocatul care reprezintă familia lui Michael Schumacher a dezvăluit de ce raportul privind starea de sănătate a fostului pilot de F1 nu a fost niciodată făcut public.
Michael Schumacher a fost departe de ochii publicului de 10 ani, începând cu tragicul său accident la schi. Avocatul familiei a dezvăluit motivul pentru care dosarul privind starea sa de sănătate nu a fost făcut public.
Fostul mare pilot de Formula 1 este în grija atentă a soției sale, iar împreună cu copiii lor, au decis să păstreze secret situația cu privire la starea acestuia.
Avocatul Felix Damm a clarificat că un raport în acest sens nu a fost publicat dintr-un motiv simplu: dezvăluirea acestuia ar putea genera o solicitare continuă din partea presei pentru actualizări.
„Cu siguranță, am discutat și noi dacă acest lucru ar fi posibil. Ne-am întrebat, deci, dacă publicarea unui raport privind starea de sănătate a lui Michael ar fi sau nu calea potrivită.
Dar, acesta nu ar fi fost în niciun caz finalul și ar fi urmat să fim întrebați în mod constant despre schimbările care au loc. Nu cei afectați sunt cei care hotărăsc când subiectul se încheie, în ceea ce privește instituțiile media.
Ar putea să ni se ceară, apoi, un alt raport din nou și din nou și să fim întrebați în mod constant cum mai arată situație – la o lună, două, trei sau chiar la ani după mesajul inițial”, a spus Felix Damm, potrivit The Sun.
Avocatul a exprimat înțelegere față de preocuparea fanilor lui Michael Schumacher cu privire la starea sa de sănătate, însă a subliniat importanța respectării intimității familiei pilotului german.