EXCLUSIV // Membru al comisiei de anchetă privind DEVALIZAREA sistemului bancar din Republica MOLDOVA: “Sunt aproape sigur că unele fluxuri NU au ocolit România și că AU FOST PERSOANE care au avut de BENEFICIAT”

EXCLUSIV // Membru al comisiei de anchetă privind DEVALIZAREA sistemului bancar din Republica MOLDOVA: “Sunt aproape sigur că unele fluxuri NU au ocolit România și că AU FOST PERSOANE care au avut de BENEFICIAT”
Foto: captură Youtube

EXCLUSIV // Unul dintre evenimentele care au avut loc la Chișinău odată cu schimbarea guvernului Pavel Filip, controlat de oligarhul Vladimir Plahotniuc a fost dezvăluirea modului în care sistemul bancar din Republica Moldova a fost devalizat. Potrivit informațiilor care apar în Raportul ‘Kroll 2’, date publicității de comisia parlamentară de anchetă privind investigarea fraudei bancare din Republica Moldova, între 2012 și 2014, trei bănci – Unibank, Banca Socială și Banca de Economii a Moldovei – au acordat companiilor din Grupul Șor împrumuturi în valoarea de 2,9 miliarde de dolari.

În ciuda faptului că documentul obținut de comisia parlamentară de anchetă nu oferă informații despre beneficiarii finali ai fraudei, raportul prezintă pe larg schemele prin care au fost sustrași banii din sistemul bancar. Împrumuturile oferite companiilor controlate de controversatul om de afaceri Ilan Șor au fost supuse unui proces complex de spălare a banilor prin intermediul altor companii și conturi deschise la bănci letone.

Cea mai mare parte a banilor a fost sustrasă prin intermediul celor trei bănci comerciale controlate de Ilan Șor în anul 2014, iar primele implicații politice majore ale scandalului apar în primăvara anului 2015, când Guvernul condus de Iurie Leancă a decis acordarea de către Banca Națională a Moldovei a unor „credite de urgență” celor trei bănci, în valoare de 9,5 miliarde de lei moldovenești, cu garanția Guvernului. Iurie Leancă a devenit ulterior partener politic al PDM, care a controlat Guvernul până în iunie 2019.

La rândul sau, Executivul condus de Pavel Filip a decis transformarea creditelor de urgență în datorie publică, ceea ce înseamnă că cetățenii Republicii Moldova trebuie să restituie banii furați din cele trei bănci, cu tot cu dobândă, în următorii 25 de ani.

Deoarece noul guvern instalat la Chișinău în urmă cu câteva săptămâni nu a avut încredere în Procuratură și a cerut demisia procurorului general, Eduard Harunjen, a fost constituită o Comisie specială de anchetă. Printre cele mai recente acțiuni ale comisiei parlamentare se numără solicitarea deschiderii de dosare penale pe numele unor foști oficiali, printre care si fostul premier Iurie Leancă, unul dintre candidații Pro România (partid condus de Victor Ponta) la alegerile europarlamentare din data de 26 mai.

Deputatul Dumitru Alaiba: „Trebuie să fim realiști și să acceptăm că nu toți banii vor fi întorși”

În acest context am discutat despre cea mai mare fraudă din Republica Moldova cu deputatul moldovean Dumitru Alaiba, unul dintre membrii Comisiei de anchetă pentru investigarea devalizării sistemului bancar. Acesta este de părere că o mare parte a banilor nu vor mai putea fi recuperați, însă una dintre prioritățile următorului Procuror General este tragerea la răspundere a celor vinovați pentru această fraudă masivă.

“Trebuie să fim realiști și să acceptăm că nu toți banii vor fi întorși. Criminalii au avut cinci ani la dispoziție pentru a ascunde banii furați, iar acest timp pune în pericol eficiența exercițiului de recuperare a activelor. Deși o parte o vom putea recupera inevitabil, minimul pe care îl putem face este să îi băgăm la pușcărie pe cei care au furat, care au instrumentat această schemă masivă de spălare a banilor, care au scris legi pentru a facilita furtul, sau care după furt au obstrucționat ancheta timp de ani buni. Acest lucru se va întâmpla, sunt convins, și va fi sarcina numarul 1 a următorului Procuror General. Nu vreau pur și simplu să îi băgăm la pușcărie într-o singura noapte. Nu așa se face justiție. Vreau criminalii să fie băgați la pușcărie urmare a unui proces credibil și transparent, instrumentat de procurori independenți care să facă justiție corectă”, a precizat deputatul Dumitru Alaiba.

Întrebat despre solicitarea comisiei parlamentare privind începerea urmăririi penale pe numele fostului premier Iurie Leancă, dar și a altor foști demnitari, Anatol Arapu, fost ministru al Finanțelor, Dorin Drăguțan, fost guvernator al Băncii Naționale și deputatul democrat Andrian Candu, Dumitru Alaiba a precizat că prin această acțiune se urmărește tragerea la răspundere a guvernanților care au facilitat fraudarea sistemului bancar.

“Comisia parlamentară va da o apreciere în primul rând politică asupra acțiunilor sau inacțiunilor diferitelor autorități. Trebuie să înțelegem că furtul miliardului a fost posibil pentru că un lanț de instituții pur și simplu nu și-au făcut treaba, astfel facilitând furtul. Printre aceste instituții se numără și Banca Națională, și Centrul Național Anticorupție, și Procuratura Generală dar și Guvernul. Deciziile proaste luate cu rea-credință pentru a facilita o crimă sau inacțiunea în a preveni o crimă trebuie pedepsite”, a precizat deputatul Dumitru Alaiba.

„Puteți analiza cine la București îl proteja și promova pe oligarhul Plahotniuc”

Acesta a subliniat că există posibilitatea ca printre beneficiarii acestei fraude să fie și persoane din România, apropiate oligarhului Vladimir Plahotniuc.

“Suma furtului a fost una masivă, iar acești bani au fost pulverizați în întreagă lume. Sunt aproape sigur că unele fluxuri nu au ocolit România și că au fost persoane concrete care au avut de beneficiat. Iar dacă vreți să îngustați cercul, puteți analiza cine la București îl proteja și promova pe oligarhul Plahotniuc, care a ținut până recent în captiviate Republica Moldova. Probabil unii beneficiari sunt și printre ei, pentru că Plahotniuc nu știe prea bine să construiască o țară, dar știe foarte bine să își cumpere influență”, a mai precizat Dumitru Alaiba.

În viziunea sa, pedepsirea celor vinovați, recuperarea tuturor banilor furați și reformarea justiției și a instituțiilor din Republica Moldova sunt garanții că o viitoare delapidare a sistemului bancar va fi stopată.

În primul rând, pedepsirea celor vinovați și recuperarea tuturor banilor furați, pe cât este posibil. Prin asta nu am în vedere doar cei ce au furat, ci și pe cei care au facilitat acest furt, prin inacțiunea lor, dar și pe cei care au obstructionat ancheta timp de ani de zile și desigur cei ce au avut de beneficiat financiar. Banii furați trebuie întorși acasă și asta trebuie să fie o chestiune de principiu. Doar pedepsind crimele din trecut putem descuraja un următor furt pe viitor. Altfel, semnalul pe care îl transmitem e că poți fura zece ani de zile o țară, după care să te retragi la pensie și să îți trăiești viața în pace.

În al doilea rând, acest furt masiv a dus la degradarea rapidă a democrației în țara noastră. Cei ce au instrumentat scheme de corupție și au călcat drepturile omului în picioare trebuie numiți și incluși în liste internaționale de sancțiuni, cum ar fi Magnitsky Act. Locul la așa oameni ca Plahotniuc, Șor și asociații lor, este în asemenea liste de sancțiuni, activele lor trebuie sechestrate, iar ei și asociații lor trebuie pedepsiți dur. Astfel ne asigurăm că ei nu se mai întorc și, din nou, transmitem un semnal major următorului aventurist care ar flirta cu ideea unei noi scheme de delapidare.

În al treilea rând – justiția și instituțiile. Asta, poate, e chiar primul. Acest furt a fost posibil pentru că instituțiile au fost capturate de interese private, iar justiția era controlată dintr-un singur punct. Trebuie să ne construim instituțiile și să le protejăm de interese private. Doar o justiție independentă într-o democrație funcțională poate servi ca cel mai bun mecanism de prevenire a crimelor de la cel mai înalt nivel”, a conchis deputatul Dumitru Alaiba.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:54 - Gabriel Oprea: Nu am fost niciodată prieten cu generalul Cătălin Zisu. Sunt atacat pentru că sunt „fan Călin Georgescu”
16:43 - Nicușor Dan: Bolojan și Hurezeanu au obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris. Faptul că România iar nu e pe lista scurtă a invitaților e un semnal foarte prost
16:22 - Macron găzduiește luni o reuniune cu „principalele țări europene” privind „securitatea europeană” / Ministru francez, replică la JD Vance: „Nu avem nicio lecție de învățat, nu ne vom lăsa intimidați”
15:46 - Vasile Dîncu: Călin Georgescu nu are o atitudine realistă față de România
15:15 - Laurențiu Reghecampf a făcut pasul cel mare și a cerut-o în căsătorie pe Corina Caciuc. Iubita sa nu și-a putut stăpâni lacrimile de fericire (VIDEO)
14:54 - Doi tineri, de 24 și 27 de ani, au fost arestați după ce au fost prinși cu droguri procurate din Olanda
14:24 - O stradă din comuna Lipnița, transformată în derdeluș pentru cei mici. Inițiativa primarului a fost primită cu entuziasm: „Să se bucure și copiii de iarnă” (VIDEO)
13:46 - Jorge Nuno Pinto da Costa, cel mai titrat președinte din istoria fotbalului, a murit la vârsta de 87 de ani
13:20 - Microbuz școlar cuprins de flăcări după coliziunea cu un autoturism: două persoane rănite, transportate la spital
12:48 - Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au descoperit nereguli grave la un azil de bătrâni din Bacău: „Nu este de joacă cu sănătatea oamenilor” (VIDEO)