Dezastrul minier din Turcia: 24 persoane au fost arestate

Publicat: 18 05. 2014, 14:59
Foto: novinite.com

UPDATE: 20:09: Poliţia turcă a arestat, duminică, 24 de persoane, inclusiv liderii suspectaţi de neglijenţă ai companiei miniere din Soma, în vestul Turciei, unde au murit 301 mineri, relatează AFP.

Zeci de procurori au fost desemnaţi vineri să ancheteze incendiul şi explozia – care ar fi fost provocate de o defecţiune electrică – în mina privată din Soma.

Exploatantul Soma Kömür Isletmeleri, acuzat că a privilegiat rentabilitatea în detrimentul securităţii salariaţilor săi, neagă cu vehemenţă orice neglijenţă.

Directorul general al companiei, Akin Celik, face parte dintre cei cinci suspecţi pe care procurorii i-au trimis în faţa tribunalului, cerând arestarea lor, a anunţat postul privat de televiziune NTV.

„Am lucrat cu toţii din greu. Nu am văzut un astfel de incident în 20 de ani”, a declarat Celik.

Un raport de expertiză preliminară a accidentului, obţinut de cotidianul Milliyet, evidenţiază mai multe deficienţe grave privind securitatea, între care lipsa unui detector de monoxid de carbon.

Inițial fuseseră arestate 18 persoane, a anunțat poliția locală, citată de BBC News.

Printre persoanele arestate se află și directori ai companiei miniere.

Operațiunea de salvare din Soma s-a încheiat sâmbătă după ce trupurile ultimilor doi mineri au fost recuperate.

Numărul persoanelor care și-au pierdut viața este de 301, această explozie devenind cel mai mare dezastru minier din Turcia.