Mai mulţi oameni de ştiinţă şi analişti ai firmei de consultanţă Rystad din Norvegia au declarat pentru Reuters că ruşii provoacă un dezastru de mediu.
UE acuză regimul Putin foloseşte gazele naturale ca pe o armă cu care ripostează la sancţiunile impuse după invazia din Ucraina.
Prin politica Kremlinului, sunt arse zilnic, în atmosferă, cantităţi mari de gaze naturale: circa 0,5% din necesarul de gaze al UE chiar în apropierea frontierei cu Finlanda.
Mai mult, Moscova intenţionează să întrerupă complet livrarea timp de trei zile, săptămâna viitoare: pretextul este legat de întreţinerea turbinelor.
Flacăra este vizibilă din satelit
Conform imaginilor surprinse, dezastrul de mediu se derulează la staţia de comprimare Portovaia pentru gazoductul Nord Stream 1, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică. În același timp, Rusia a redus tranzitul prin tranzitul respectiv la 20% din capacitate.
Rystad estimează că se emit zilnic circa 9000 tone de dioxid de carbon
Gazprom nu a răspuns unei solicitări din partea Reuters de a comenta situaţia
Specialiștii citați precizează că volumele de gaze arse sunt dificil de estimat; sunt calculate circa 4,34 milioane de metri cubi pe zi sau 1,6 miliarde de metri cubi pe an – deci un procent de 0,5% din cantitatea necesară în UE.
Arderea la faclă a fost vizibilă, prima dată, luna aceasta din Finlanda
Gazprom ar putea regla producţia, conform specialiștilor, doar închizând robinetele; compania are nevoie să ardă excesul de gaze.
Profesorul Esa Vakkilainen de la Universitatea LUT din Lappeenranta a declarat pentru agenția citată că, probabil, Gazprom ar putea arde în aer, de două luni gaze în valoare de 1000 de euro pe oră.
Arderea la faclă afectează atmosfera
„Este şi o mare problemă de mediu, în special pentru zona Polului Nord, unde funinginea are categoric un efect asupra încălzirii globale”, a explicat Esa Vakkilainen.