Deși a anunțat recent că va plasa arme nucleare în Belarus, Rusia susține că vrea să prevină un război nuclear. Ce a spus Nikolai Patrușev despre „comportamentul provocator al Occidentului”

Publicat: 29 03. 2023, 14:25
Vladimir Putin și secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev, fotografiați la un eveniment desfășurat la Sochi în octombrie 2017. Foto: Hepta.ro / Sputnik / Michael Klimentyev

Rusia se angajează să prevină un război nuclear și o confruntare între puterile nucleare, a declarat secretarul Consiliului rus de Securitate, Nikolai Patrușev, miercuri, potrivit agenției ruse de presă TASS, transmite CNN.

Nikolai Patrușev susține că Rusia vrea să prevină un război nuclear

„(Rusia) este convinsă de nevoia de a preveni orice confruntare militară între țările care posedă arme nucleare”, a declarat oficialul rus, în cadrul unei reuniuni din New Delhi, India.

Nikolai Patrușev susține că Rusia va continua să lupte în Ucraina până își îndeplinește toate obiectivele.

„Comportamentul provocator al Occidentului în contextul crizei din Ucraina poate să conducă la consecințe catastrofice”, a adăugat el.

Aliatul lui Vladimir Putin s-a referit în mod explicit la „asistența militară în creștere constantă a Ucrainei din partea Statelor Unite și a altor state occidentale”.

Comentariile lui Nikolai Patrușev au venit în contextul în care, sâmbătă, președintele rus Vladimir Putin a anunțat că Moscova intenționează să desfășoare arme nucleare tactice în Belarus. Minskul susține că măsura este menită să îi ofere protecție în fața Occidentului.

„În ultimii doi ani și jumătate, Republica Belarus a fost supusă unei presiuni politice, economice și informaționale fără precedent din partea Statelor Unite, a Regatului Unit și a aliaților lor din NATO, precum și din partea statelor membre ale Uniunii Europene. În lumina acestor circumstanțe și a riscurilor și preocupărilor legitime din sfera securității naționale care decurg din acestea, Belarus este forțată să răspundă prin consolidarea propriilor capacități de securitate și apărare”, a declarat Ministerul bielorus al afacerilor externe, citat de Reuters.