Descoperire neașteptată la Roma. Ce au găsit arheologii în piața din fața bazilicii Sfântul Ioan
Ministerul Culturii din Italia a anunțat miercuri, 17 iulie, că rămășițele unei construcții care pare să fi fost un palat papal înainte ca Vaticanul să le devină sediu au fost excavate la Roma înaintea lucrărilor de modernizare prilejuite de Jubileul Bisericii Catolice din 2025, scrie Agerpres.
Arheologii au găsit rămășițele unui palat papal medieval
În piața din fața bazilicii Sfântul Ioan din Lateran, în centru Romei, arheologii au găsit o structurp arhitecurală complexă care include zidui despre care se crede că ar fi protejat Patriarchio, o bazilică monumentală preconizată de împăratul Constantin în secolul al IV-lea.
„Este o descoperire extraordinar de importantă pentru oraşul Roma şi istoria sa medievală întrucât nu au mai fost realizate excavări arheologice extensive în această piaţă în timpurile moderne”, a mai informat Ministerul Culturii.
Structura clădirii a fost sediul papalității până în anul 1305, când papii s-au mutat temporar la Avignon, în Franța. De asemenea, clădirea urmează edictul privind toleranţa creştinilor în Imperiul Roman din anul 313, a fost extinsă în mai multe etape între secolele al IX-lea şi al XIII-lea.
Peste 30 de milioane de pelerini și turiști sunt așteptați la Roma în perioada Jubileului, un eveniment cu durata de un an, care va începe în decembrie.
În perioada Jubileului, catolicii pot obţine indulgenţe speciale sau iertarea păcatelor dacă îndeplinesc anumite condiţii, fac fapte bune sau pornesc în pelerinaje.