După mai bine de 30 de ani de cercetări, oamenii de știință au reușit pentru prima dată să creeze un vaccin împotriva malariei, o boală incurabilă care omoară 800.000 de ani pe an, majoritatea fiind copii.
Vaccinul experimental, aflat încă în faza de testare, protejează deocamdata aproximativ 50% dintre copii care îl primesc, scrie USA Today.
Malaria este una dintre cele mai devastatoare boli de pe planetă. Jumătate din populația lumii este expusă riscului de a se îmbolnăvi de malarie. În fiecare an sunt aproximativ 225 de milioane de cazuri de acest fel, din care peste 780.000 mor, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. În Africa, unul din cinci copii moare de malarie, la fiecare 30 de secunde.
Vaccinul a fost testat pe 15.460 de copii din două grupe de vârste, de la 6 la 12 săptămâni și de la 5 la 17 luni, în șapte țări africane. Ei au primit câte trei doze, iar la copii cu vârste cuprinse între 5 și 17 luni, vaccinul a avut o eficiență de 50% împotriva malariei. Rezultatele din a doua grupă vor fi publicate în 2012.
Potrivit specialiștilor, vaccinul ar putea fi disponibil în Africa în anul 2015.