Românii au ajuns din nou, în atenția comunității spaniole. Macarena Olona, deputat și secretar general al Grupului parlamentar Vox, din Congresul Deputaților, a declarat luni, că românii care locuiesc fără forme legale„trebuie alungați cu șuturi în fund în momentul în care ocupă clădirile” din Granada.
Afirmațiile deputatei Macarena au făcut referire la situația din cartierul spaniol La Chana, Granada, unde există o mare comunitate de români.
„Printre prioritățile noastre se numără zone din Granada, cum ar fi La Chana, pentru că dacă facem o plimbare prin Plaza de la Unidad vedem un cartier complet abandonat: este un loc în care copiii ar trebui să alerge sau persoanele în vârstă ar putea să se odihnească, care după aceea mult efort și atâția ani de plată a impozitelor, astăzi nu au bănci decente unde să poată sta”, a declarat Macarena Olona.
Potrivit Macarenei Olona, rezidenții spanioli au părăsit cartierul nemodernizat, pentru că imobilele nu aveau nici măcar lifturi, acestea fiind „ocupate progresiv în majoritate de populația românească”, informează LaVozDeGalicia.
Deputata i-a criticat dur pe guvernanți, din cauza situației din cartierul spaniol.
„Au o politică ce se îndepărtează tot mai mult de nevoile spaniolilor. Acești politicieni nu au zone românești în cartierele lor, oameni care locuiesc ilegal în case și care generează probleme serioase de conviețuire, așa cum se întâmplă în Chana”, a mai declarat Olona.