Datele private ale principalilor consilieri de securitate ai președintelui american Donald Trump sunt accesibile pe internet, informează revista germană Der Spiegel.
Publicația susține că a făcut cercetări care i-au permis să acceseze numerele de telefon, adresele de e-mail și, în câteva cazuri, parolele oficialilor americani. Este vorba, printre alții, despre consilierul pentru securitate naţională, Mike Waltz, şeful serviciilor de informaţii, Tulsi Gabbard, şi şeful Pentagonului, Pete Hegseth.
Majoritatea numerelor de telefon şi adreselor de e-mail încă sunt utilizate de persoanele respective, mai scrie Der Spiegel.
Iar numerele lui Gabbard şi ale lui Waltz ar putea fi încă legate de conturi pe WhatsApp şi Signal.
Prin urmare, e posibil ca servicii secrete inamice să pătrundă în comunicaţiile acestor oficiali prin infectarea dispozitivelor acestora cu spyware.
Cei trei responsabili nu au reacționat până acum la aceste dezvăluiri.
Amintim că, recent, Jeffrey Goldberg, redactorul-şef al revistei The Atlantic, a dezvăluit că Mike Waltz, consilierul pentru securitate naţională, l-a invitat din greşeală într-un grup de Signal, unde mai mulți oficiali americani discutau despre loviturile SUA împotriva rebelilor houthi. Pete Hegseth, şeful Pentagonului, chiar a dat detalii precise despre atacurile din 15 martie. Astfel, jurnalistul a putut afla despre aceste lovituri înainte ca ele să aibă loc.
Însă președintele Donald Trump n-a vrut să sancționeze în niciun fel gafa colaboratorilor săi. „Michael Waltz a învăţat o lecţie şi este un om bun”, a spus el.
Mai mult, în loc să condamne scăparea oficialilor, Trump a dat vina tot pe The Atlantic și l-a numit „sucit” pe Jeffrey Goldberg, redactorul-şef al revistei.
Trump și ceilalți responsabili au insistat că „nu au fost informații clasificate”. În replică, The Atlantic a publicat planurile de atac puse pe grupul Signal, ca să demonstreze că, într-adevăr, acolo erau informații ce trebuiau ținute la secret.