Deputat canadian, nevoit să ceară scuze după ce a participat la o videoconferință a Parlamentului din toaleta clădirii

Publicat: 11 05. 2022, 12:46
Foto: Shafqat Ali MP / Facebook

Un deputat canadian a participat dintr-o cabină de toaletă la o ședință în format video din cadrul sesiunii parlamentare. Colegii s-au prins, așa că, acoperit de rușine, s-a simțit nevoit să ceară scuze.

Deputat canadian, dezbatere din toaletă

Liberalul Shafqat Ali a luat parte la o dezbatere în format online din Camera Comunelor. Colegii lui s-au prins, însă, că vorbește chiar dintr-una dintre toaletele clădirii.

„Cei care au asistat l-au văzut destul de clar pe parlamentarul liberal intrând în ce părea a fi una dintre toaletele bărbaților situate chiar la acest etaj al acestei clădiri. Ușa din lemn, balamalele, cuierul pentru haine de pe spatele ușii… toate păreau destul de familiare… Parlamentarul folosea efectiv toaleta în timp ce participa la o ședință a Camerei Comunelor”, a declarat parlamentarul John Brassard, citat de BBC.

Shafqat Ali și-a cerut scuze pentru ”conferința” din toaletă

Pus în fața acestei situații jenante, Shafqat Ali a fost nevoit să prezinte scuze colegilor.

„Iau această problemă foarte în serios și promit să nu mai fac niciodată această greșeală”, a spus parlamentarul.

„Scuzele sincere ale domnului Ali”, după cum le-a catalogat vicepreședintele Chris D’Entremont, au fost acceptate. D’Entremont i-a rugat, totuși, pe colegii lui să fie atenți când țin camera deschisă.