Departamentul de Stat al Statelor Unite a ordonat evacuarea ambasadei americane din Cairo
La câteva ore după demiterea președintelui Mohammed Morsi de către armată, Departamentul de Stat al SUA a ordonat evacuarea majorității personalului de la ambasada americană din Cairo, informează AFP.
„Departamentul de Stat a ordonat personalului diplomatic american neesenţial şi familiilor lor să părăsească Egiptul din cauza tulburărilor politice şi sociale ce s-ar putea agrava în viitorul apropiat„, se arată într-un avertisment adresat călătorilor.
Totodată, Departamentul de Stat i-a sfătuit pe americani să își amâne călătoriile în Egipt, iar pe cei care trăiesc în acea țară, să o părăsească.
Miercuri, ambasada Statelor Unite a fost închisă ca măsură de precauție, aceasta devenind uneori ținta manifestațiilor și va fi deschisă cel mai devreme duminică.
Potrivit Departamentul de Stat, un american a fost ucis vineri în timpul unei manifestații din Alexandria, în timp ce „occidentalii și cetățeni americani sunt deseori luaţi drept ţinte în timpul protestelor și ciocnirilor”.
„Dacă doriţi să părăsiţi Egiptul, trebuie să vă organizaţi plecarea cât mai curând posibil. Aeroportul este deschis şi zborurile comerciale continuă să aibă loc, deşi unele anulări sunt posibile„, a informat Departamentul de Stat.
În același timp, SUA a avertizat femeile că riscă să devină victime ale violențelor sexuale în Egipt.
Armata egipteană a anunțat că președinția țării va fi preluată de către șeful Curții Constituționale până ce vor fi organizate noi alegeri generale anticipate.