DEMISIE-ŞOC în magistratură, din cauza LEGILOR JUSTIŢIEI

DEMISIE-ŞOC în magistratură, din cauza LEGILOR JUSTIŢIEI

Un pachet de legi controversate care modifică din temelii sistemul judiciar a condus la o demisie surprinizătoare la vârful magistraturii.

S-a întâmplat în Polonia unde preşedintele Consiliului Naţional al Magistraturii (KRS), Dariusz Zawistowski, a decis să demisioneze în semn de protest faţă de reforma controversată a sistemului judiciar adoptată de puterea conservatoare.

Purtătorul de cuvânt al KRS a precizat că, prin gestul său, Dariusz Zawistowski a încercat să transmită un mesaj disperat despre direcţia greşită spre care se îndreaptă statul de drept în Polonia, potrivit Agerpres.

"Este un strigăt de disperare din partea preşedintelui Consiliului. Legile din cadrul reformei judiciare sunt, în mai multe puncte, o încălcare a Constituţiei Poloniei", a precizat Waldemar Zurek.

Consiliul Magistraturii este o organ însărcinat cu garantarea independenţei justiţiei. Conform criticilor, ultimele reforme riscă să reducă această independenţă, în favoarea puterilor legislativă şi executivă.

Adoptarea de legi controversate a împins Polonia într-o profundă criză politică. Varşovia este acuzată de Comisia Europeană de nerespectarea statului de drept.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`