Declarații dure ale ambasadorului SUA la Budapesta: Deciziile Guvernului Orban îndepărtează Ungaria de aliații săi, subminează unitatea NATO și, fără îndoială, îl ajută pe Vladimir Putin
David Pressman, ambasadorul Statelor Unite la Budapesta, a avut o ieșire extraordinar de rară prin duritatea sa la adresa guvernului ungar Viktor Orban. Acesta a susținut că acțiunile externe ale Guvernului Orban au toate același efect: fac jocurile Rusiei, subminează unitatea NATO și-i îndepărtează pe aliații Ungariei de aceasta.
Declarațiile au fost făcute în contextul în care Ungaria se opune ajutorului de 50 de miliarde pentru Ucraina, singura țară care se mai opune intrării Suediei în NATO și care, de asemenea, are tot mai grave probleme legate de democrație și statul de drept.
Săptămâna viitoare, liderii UE se vor reuni iar la Bruxelles pentru a-l convinge pe Orban să-și dea acordul pentru ajutorul către Ucraina. Potrivit unor surse citate de presa internațională, diplomații europeni dau semnale că „opțiunea nucleară” – scoaterea Budapestei din procesul de vot al UE – nu mai este de neconceput dacă Orban va continua să blocheze ajutorul către Ucraina.
Ambasadorul american David Pressman, despre politica externă a Guvernului Orban
Pressman a declarat, într-un interviu pentru Financial Times citat de G4Media, că abordarea guvernului ungar în afacerile internaționale se bazează pe „invadatori închipuiți” și pe o „ungarofobie închipuită”. Practic, Viktor Orban are grijă să inventeze tot felul de dușmani externi, pentru a-și consolida puterea internă.
El l-a criticat pe Orban pentru că a „participat activ” la campania electorală din SUA, prin susținerea lui Donald Trump și apelurile la demisia președintelui Joe Biden: „Nu este ceva la care ne așteptăm de la aliați”.
Din cauza politizării relațiilor bilaterale cu aliații, Ungaria e tot „mai izolată și mai singură decât a fost de foarte mult timp”, a continuat diplomatul.
Pressman a mai declarat că nu vede nicio dorință din partea Guvernului Orban de a-și repara relația cu administrația americană, dar a spus că Washingtonul are propriile pârghii și „suntem pregătiți să le folosim”. În această lună, SUA au reziliat un tratat fiscal bilateral cu Ungaria, iar anul trecut a impus sancțiuni unei bănci rusești de dezvoltare cu sediul la Budapesta.
Ambasadorul SUA la Budapesta spune că Guvernul ungar face jocurile Rusiei
„Când te uiți la politica externă a Ungariei, fie că este vorba de sugestia de a ridica întrebări cu privire la aderarea Ucrainei la UE, de împiedicarea eforturilor de a oferi sprijin financiar Ucrainei, de întâlniri cu Vladimir Putin, de rezistența la eforturile de diversificare a energiei rusești, de rezistența la eforturile susținute de a închide platformele Kremlinului în interiorul Ungariei, toate acestea au ceva în comun. Și este ceva care face ca Ungaria să fie tot mai izolată de partenerii săi din cadrul NATO și de partenerii săi din cadrul UE.
Aceste alegeri politice, fără îndoială, îl ajută pe Putin și dăunează eforturilor atente de a menține alianța și partenerii noștri împreună pentru a face față agresiunii sale”, a mai declarat ambasadorul SUA în Ungaria.
David Pressman a mai acuzat faptul că „propaganda și dezinformarea Kremlinului” sunt răspândite „în mod obișnuit” de mass-media ungară controlată sau susținută de Guvernul Orban.