Decizie strategică a României: Achiziția avioanelor F-35 din SUA va fi discutată în ședința de Guvern

Publicat: 07 11. 2024, 08:16
Sursa Foto: Hepta

Executivul va discuta joi, în cadrul ședinței de Guvern, proiectul de lege privind programul achiziției unui număr de 32 de avioane de ultimă generație F-35.

Achiziția avioanelor F-35 din SUA va fi discutată în ședința de Guvern

Suma pe care România o va plăti este de 6,5 miliarde de dolari, cea mai scumpă achiziție din istoria Armatei, potrivit economedia.ro.

Este vorba de proiectul de Lege pentru realizarea capabilității operaționale de apărare aeriană prevăzută în Concepția de realizare a capacității operaționale de apărare aeriană cu avioane multirol de generația a V-a, în cadrul programului de înzestrare „Avion multirol de generația a V-a, F-35”, Faza I, și unele măsuri privind derularea contractelor Guvern la Guvern specifice Programului Foreign Military Sales.

Decizia de cumpărare a avioanelor americane de ultimă generație a fost luată în ședința din aprilie 2023 a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

Primele avioane F-35 vor ajunge în România abia după 2030.

În prima fază vor fi cumpărate două escadrile (32 de aeronave), iar în faza a doua – o scadrilă (16 avioane).

Fondurile vor proveni din bugetul MApN ″sau prin împrumuturi ori garanții de împrumuturi oferite de Guvernul SUA sau printr-o combinație a acestora″, stipulează proiectul.

Banii împrumutați de americani vor fi ținuți la sucursala din New York a băncii centrale a SUA, Federal Reserve.