O nouă decizie controversată în sport, pe fondul mișcării „Black Lives Matter”, cu manifestări extremiste în Statele Unite ale Americii. O celebră echipă din baseball a hotărât să-și schimbe numele, considerat rasist.
Cleveland Indians, din Major League Baseball (MLB) a luat decizia radicală, pentru că numele său este considerat rasist de de mai multe grupuri de amerindieni din Statele Unite ale Americii, informează AFP, citată de News.ro.
Cleveland Indians joacă sub acest nume încă din 1915, data înființării. Nu este prima mutare controversată. În 2018 a renunțat la emblema care-l ilustrează pe Șeful Wahoo, o caricatură cu un indian cu față roșie.
Decizia nu este oportună, crede Donald Trump. Acesta și-a exprimat punctul de vedere pe Twitter: „Nu este o veste bună, nici măcar pentru indieni.
Alte 3 cluburi profesioniste din SUA, din mai multe discipline sportive, poartă nume legate de amerindieni: Chicago Blackhawks (hochei), Atlanta Braves (baseball) și Kansas City Chiefs (fotbal american).
De asemenea, și în fotbal există echipe de fotbal care potrivit noilor „rigori politically correct” pot fi considerate rasiste. Printre acestea,Blackburn și Blackpool, din Marea Britanie.