Taiwanul este foarte aproape să devină prima țară din Asia care să interzică consumul de carne de câine și pisică. Este din ce în ce mai populară dorința de a avea animale de companie, iar asta a reușit să schimbe mentalitățile pe continent. Există o nouă legislație a animalelor care prevede amenzi de până la 250.000 de dolari taiwanezi (7.700 de euro) pentru consumul de carne de pisică și de câine, potrivitshanghaiist.com.
Mai mult decât atât, cruzimea față de animale va fi pedepsită cu până la doi ani de închisoare și amendată cu două milioane de dolari taiwanezi (circa 62.000 de euro).
Dacă există totuși oameni care încalcă această lege, ei vor figura pe o listă a rușinii, guvernul urmând să le publice și fotografiile. Modificările legislative trebuie promulgate de președinte, dar ar putea intra în vigoare până la sfârșitul lunii. Președinta taiwaneză, Tsai Ing-wen, este cunoscută ca o iubitoare de pisici.