Joe Biden a recunoscut, sâmbătă, genocidul armean, devenind primul preşedinte al Statelor Unite care a calificat astfel moartea a 1,5 milioane de armeni masacraţi de Imperiul Otoman în 1915, în timpul Primului Război Mondial.
„Americanii îi onorează pe toţi armenii care au pierit în genocidul care a început pe 24 aprilie în urmă cu 106 ani. Afirmăm istoria. Nu facem acest lucru pentru a copleşi pe nimeni, ci pentru a ne asigura că ceea ce s-a întâmplat nu se va mai repeta niciodată.
În această zi a fiecărui an ne amintim de vieţile tuturor celor care au murit în genocidul armean din perioada otomană şi ne reînnoim angajamentele de a preveni repetarea vreodată a unei astfel de atrocităţi.
Astăzi, când plângem ce s-a pierdut, să ne îndreptăm privirile către viitor – către lumea pe care vrem să o construim pentru copiii noştri. O lume neafectată de răul intoleranţei, în care drepturile omului sunt respectate”, a transmis Biden.
Genocidul armean, recunoscut de peste 20 de ţări şi numeroşi istorici, este contestat de Turcia.
Imediat după anunț, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a denunțat „politizarea de către terţi” a dezbaterii pe această temă.
La rândul său, ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, a transmis că ţara sa nu are „lecţii de primit de la nimeni privind istoria sa”.
„Oportunismul politic este cea mai mare trădare a păcii şi dreptăţii. Respingem total această declaraţie, bazată doar pe populism”, a mai scris Cavusoglu, pe Twitter.
Vineri, Biden și Erdogan au avut o convorbire telefonică. Într-un scurt comunicat emis după, Casa Albă a precizat că președintele SUA și-a exprimat dorința de a construi o „relaţie bilaterală constructivă” cu Turcia.
Decizia istorică a fost salutată, în schimb, de Armenia, prin vocea premierului Nikol Paşinian.
Într-o postare pe Facebook, Paşinian i-a mulțumit lui Biden pentru această decizie „puternică, spre justiţie şi adevărul istoric”. Liderul armean a mai notat că gestul președintelui SUA e „un sprijin nepreţuit descendenţilor victimelor genocidului armean”.
Recunoaşterea genocidului armean e „un exemplu încurajator pentru toţi cei care doresc să construiască o societate internaţională justă şi tolerantă”, a mai adăugat Nikol Paşinian.