Curtea de Apel din SUA a decis că programul Agenţiei Naţionale de Securitate de colectare în masă a datelor telefonice ale americanilor este ilegal, judecătorii spunând că NSA a depăşit cadrul stabilit de Congres.
Potrivit jurnaliştilor de la The Guradin decizia magistraţilor deschide drumul unei anchete penale împotriva NSA.
Într un document de 97 de pagini, Instanţa americană a apreciat că legile pe care se sprijină NSA pentru a strânge aceste informații „nu au fost niciodată interpretate pentru a autoriza ceva care se apropie de amploarea supravegherii generalizate aflate în discuție”.
Trei judecători ai tribunalului ce face parte din al doilea circuit din sistemul juridic american au decis să invalideze o decizie anterioară potrivit căreia controversatul program de supraveghere în masă, dezvăluit de fostul contractor NSA Edward Snowden, nu poate fi supus unei revizuiri juridice.
În acelasi timp însă, magistraţii au intervenit în dezbaterea privind reautorizarea unei prevederi din legea numită Patriot Act care se află în Congres şi va expira la 1 iunie.
Judecatorii mai spun că programul NSA a încălcat această prevedere, însă au decis să nu oprească programul atâta timp cât Congresul dezbate soarta legii.
Lipsa de acţiune în acest sens, au decis judecătorii, este mai puţin intruzivă asupra intimităţii persoanelor acum, comparativ cu momentul când a fost depusă plangere.angere.