Autoritățile din Arabia Saudită vor permite pentru prima dată în istorie ca femeile să concureze la Jocurile Olimpice, deși acest lucru este în continuare contestat de mulți conservatori saudiți, scrie BBC.
Oficialii au anunțat că singura care va participa la Olimpiadă din Londra este atleta Dalma Malhas, însă există posibilitatea ca și alte sportive să concureze, urmând ca toate să adopte o ținută în ton cu demnitatea lor. Cel mai probabil, acestea vor purta haine simple, largi şi o eşarfă tradiţională care se le acopere părul.
Malhas, născută în Statele Unite, a câştigat medalia de bronz la Olimpiada pentru Tineret din Singapore în 2010, fără să fi fost nominalizată de ţara ei, ci invitată din partea Comitetului Olimpic Internaţional.
Decizia de a permite femeilor să participe la Jocurile Olimpice este un pas uriaș în ceea ce privește condiția femeilor în lumea arabă, unde acestea nu au voie nici să șofeze.