De ce Putin nu vrea să vorbească cu poporul rus și cu mai mulți jurnalişti. Explică cei care au participat la marile conferințe de presă ale președintelui

De ce Putin nu vrea să vorbească cu poporul rus și cu mai mulți jurnalişti. Explică cei care au participat la marile conferințe de presă ale președintelui
Foto: Hepta/Sputnik / Ilya Pitalev.

Este posibil ca marea conferință de presă anuală a președintelui Vladimir Putin să fie anulată. În ultimii zece ani, evenimentul se desfășura în decembrie, iar anul acesta, nu pare să fie. Potrivit surselor RBC, nu există o decizie finală cu privire la organizarea conferinței, prin intermediul căreia liderul de la Kremlin comunica cu poporul rus.

Putin nu vrea să iasă în fața oamenilor

Ultima dată linia directă a avut loc pe 30 iunie 2021. După începerea războiului, Peskov a anunțat de mai multe ori amânarea evenimentului.

De asemenea, nu se știe când va avea loc discursul anual al președintelui la Adunarea Federală, care, spre deosebire de linia directă și de marea conferință de presă, este obligatorie: această îndatorire este atribuită Președintelui prin Constituție. Ultima dată când Putin s-a adresat parlamentarilor a fost pe 21 aprilie 2021.

Important Stories a discutat cu jurnaliştii politici care au participat la conferinţele de presă susținute de Vladimir Putin și a aflat de ce președintele nu vrea să vorbească cu poporul rus şi evită interacțiunea cu mai mulți jurnalişti în acest an.

De ce Putin are nevoie de o conferință de presă

Potrivit jurnalistului politic de la The Moscow Times, Piotr Kozlov, care a asistat de cinci ori la conferințele de presă ale lui Putin, astfel de evenimente sunt organizate pentru a „mulțumi electoratul președintelui”.

„O conferință de presă înainte de Anul Nou este un moment bun, pe de o parte, pentru a felicita, a spune cuvinte frumoase oamenilor și, pe de altă parte, pentru a aminti ce an de succes și productiv au avut Putin și Rusia. Practic, se poate de rostit și teze pozitive, care nu au întotdeauna ceva în comun cu realitatea, jurnaliștii  găsesc deseori neconcordanțe în răspunsurile lui.

Farida Rustamova, jurnalist politic și autoare a proiectului Faridaily, spune că interacțiunea cu jurnaliştii a fost întotdeauna o „necesitate primară” pentru Putin și oamenii săi de PR:

„Din când în când a fost nevoie de comunicare pentru a menține aspectul instituțiilor democratice. Dar acest eveniment este mai masiv: trebuie să aduni o mulțime de oameni – aceasta este o performanță care necesită resurse. Cu cât sunt mai mulți oameni, cu atât mai multe amenințări. Din punctul de vedere al jurnalismului normal, acest eveniment și-a încetat să mai aibă sens”.

„Dacă cele mai importante probleme nu sunt atinse la conferința de presă, va părea o nebunie, un fel de eveniment inadecvat”, spune Petr Kozlov. – A trecut destul timp de la retragerea trupelor ruse din Herson, dar Putin nici măcar nu a atins acest subiect. Acum vin o mulțime de știri negative, dacă păstrați tăcerea despre ele la conferință, masa critică a problemelor neexprimate va depăși, iar o astfel de conferință de presă va avea un impact negativ asupra reputației președintelui rus”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)