De ce purta Steve Jobs aceleași haine la fiecare prezentare
Datorită maletelor negre Steve Jobs a reușit să devină cel mai recognoscibil CEO din lume. Însă, co-fondatorul Apple nu ar fi ajuns să le poarte dacă angajații săi ar fi acceptat să poarte geci din nylon, pe care el le propuse, în locul unor uniforme convenționale.
Înainte să moară, Jobs i-a mărturisit într-un interviu biografului Walter Isaacson cum a început să poarte aceeași ținută la fiecare lansare sau prezentare a companiei.
“Într-o călătorie în Japonia, la începutul anilor ’80, Jobs l-a întrebat pe directorul Sony, Akio Morita, de ce toți angajații companiei poartă uniforme. El i-a explicat că după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, nimeni nu avea haine să poarte, iar companii precum Sony trebuia să ofere muncitorilor ceva cu care să se îmbrace. De-a lungul anilor, uniformele au început să fie un trade mark a companiilor, să capete o semnificație. A creat într-un fel o legătură între angajați și angajatori. Acela a fost momentul în care Steve Jobs a decis că același lucru trebuie să se întâmple și în Apple”, a scris Isaacson, citat de Gawker.
Biograful a mai povestit cum inventatorul iPhone l-a angajat pe designerul Issey Miyake pentru a crea uniformele de care avea nevoie, sau cel puțin așa credea. Acesta concepuse o jachetă cu fermoar care odată desfăcută rămânea o simplă vestă. În timp ce Steve Jobs era înebunit după idee, angajații nu erau deloc impresionați.
“Aveam câteva exemplare și le povesteam tuturor că ar fi grozav ca fiecare să poarte veste. Dar, am fost huiduit, toți urau ideea”, spunea regretatul inventator în interviu.
Cochetând mult cu ideea de a avea o uniformă, Jobs s-a gândit că el însuși ar trebui să poarte una. Așa că s-a reîntâlnit cu Miyake și l-a rugat să-i creeze una personală.
“L-am rugat pe Issey să-mi facă și mie o maletă așa cum purta el, și cred că mi-a făcut vreo duzină. Am suficiente bluze cât să-mi ajungă o viață întreagă”, a declarat Steve Jobs.
Steve Jobs a murit pe 5 octombrie, la vârsta de 56 de ani, la casa sa din Palo Alto. În 2004 Jobs a anunțat oficial că suferă de cancer pancreatic.