Marea Britanie va folosi ”toate mijloacele aflate la dispoziție” pentru a încerca să afle unde se află ostaticii deținuți de gruparea Statul Islamic (SI) și a înfrânge mișcarea jihadistă, a declarat premierul briatnic David Cameron, citat de Reuters.
”În ceea ce privește acțiunile noastre viitoare, vom face uz de toate mijloacele pe care le avem pentru a încerca să găsim acești ostatici și să îi ajutăm și vom face tot posibilul pentru a înfrânge această organizație care este absolut crudă, irațională și barbară în modul său de a trata oamenii”, a afirmat Cameron, într-o declarație de presă la finalul întâlnirii cu șefii forțelor armate și serviciilor de securitate britanice, convocată după anunțul uciderii prin decapitare a cetățeanului britanic Alan Henning de către militanții SI.
Potrivit lui cameron, apelurile occidentale către SI de a nu-l ucide pe Henning (47 de ani), un șofer din Manchester care lucra ca voluntar în Siria, au fost total ignorate.
”Faptul că Alan era un om bun, milos și afectuos care pur și simplu a plecat să îi ajute pe alții și faptul că el a fost ucis în acest mod ne arată cu cine avem de-a face”, a spus șeful cabinetului de la Londra.
Înainte de uciderea lui Alan Henning, gruparea jihadistă a executat prin decapitare alți trei ostatici occidentali — jurnaliștii americani James Foley și Steven Sotloff și lucrătorul umanitar britanic David Haines.