David Cameron a amenințat că Marea Britanie va ieși din UE dacă Juncker va deveni președintele Comisiei Europene

Publicat: 31 05. 2014, 21:19
Foto: telegraph.co.uk

Premierul britanic David Cameron și-ar fi amenințat partenerii europeni cu ieșirea țării sale din Uniunea Europeană în cazul în care luxemburghezul Jean-Claude Juncker ar fi devenit președintele Comisiei Europene, scrie în ultima sa ediție săptămânalul german Der Spiegel, citat sâmbătă de AFP.

Citând ”surse apropiate participanților” la summitul care a reunit marțea trecută, la Bruxelles, șefii de stat și de guvern din Uniunea Europeană, revista a informat că David Cameron i-ar fi spus cancelarului german Angela Merkel, dar și altora, că alegerea lui Juncker ar destabiliza în acest moment guvernul său, astfel încât se va vedea nevoit să devanseze organizarea referendumului privind apartenența Marii Britanii la UE (n.r. pe care Cameron ar dori să-l organizeze în 2017), referendum care s-ar solda cel mai probabil cu refuzul britanicilor de a mai rămâne în Uniune.

”Un reprezentant al anilor ’80 nu poate rezolva problemele din următorii cinci ani”, ar fi declarat Cameron, referindu-se la Juncker.