Datele a peste 21 de milioane de americani, furate din bazele de date ale unor instituții publice
Informații sensibile între care și coduri de securitate socială ale peste 21 de milioane de americani au fost furate din bazele de date ale unor instituţii publice, a anunţat joi Biroul de Management al Personalului (OPM), relatează The Guardian.
OPM a lansat o anchetă internă, după ce hackerii au preluat informații personale ale angajaților federali legate de domiciliu, numere de securitate, sănătate, informații financiare, dar și alte detalii.
Agenția a declarat că printre persoanele vizate de atacul hackerilor se numără și 19.7 milioane de persoane care au aplicat pentru a avea acces la informaţii protejate, ce a permis efectuarea unei anchete ce a condus la colectarea acestor date, precizează OPM.
Orice persoană care a fost supusă unei verificări a antecedentelor sale, începând din anul 2000, e fost foarte probabil să fie afectată de această piraterie, anunţă OPM.
Biroul american de Management al Personalului a declarat că nu dispunde de nicio informație în aceste momente care să indice dacă informațiile furate au fost răspândite sau dacă au fost utilizate în scopuri frauduloase.