O universitate, un spital și o școală publică din Danemarca au fost marți, în mai puțin de patru ore, țintele unor amenințări cu bombe, potrivit thelocal.dk.
Prima amenințare cu bombă a fost trimisă printr-o scrisoare la Universitatea din Aarhus, în jurul orei 9. Sudenții și personalul universității au fost informați cu privire la amenințare, dar Poliția Iutlanda de Est a stabilit repede că este vorba despre o alarmă falsă.
Imediat după ora 11, un bărbat a sunat poliția din Iutlanda de Sud și a făcut o altă amenințare cu bombă împotriva școlii Rodding, din Vejen. Școala a fost evacuată ”fără panică”, potrivit unui comunicat de presă al poliției.
La locul incidentului au fost trimiși câini antrenați speciali pentru a depista mirosul bombelor, iar la scurt timp a fost arestat un localnic în vârstă de 36 de ani.
A treia amenințare cu bombă a vizat Spitalul universitar din Aalborg.
Poliția din provincia Iutlanda de Nord a declarat că amenințarea a fost făcută telefonic, în jurul orei locale 12.30 de o femeie în vârstă de 33 de ani, pe care poliția a calificat-o drept ”dezechilibrată mintal”.
Potrivit poliției, femeia a mai făcut amenințări în trecut.
La scurt timp, poliția a anunțat că la spitalul respectiv nu a fost găsită nicio amenințare.