Danemarca a anunțat că pregătește „sate ucrainene” temporare care vor deservi ucrainenilor ce fug din calea războiului, fiind vorba despre aproximativ 100.000 de persoane. În acest mod, Guvernul danez încearcă să faciliteze adaptarea refugiaților în țară.
„Satele” ar putea fi instalate în foste complexuri spitaliceşti şi şcolare, în cazărmi sau în centre de bătrâni dezafectate și ar putea găzdui câte o sute de persoane, Agerpres.
Decizia are rolul de a sprijini politica de integrare a refugiaților în țară, astfel încât aceștia să se bucure de o primire „cât mai flexibilă”.
„Ne pregătim ca ucrainenii să fie găzduiţi într-un fel de sate ucrainene, unde ar putea exista creşe şi educaţie pentru copii în ucraineană, la care vor putea participa ucrainenii înşişi”, a spus ministrul Migraţiei, Mattias Tesfaye, într-un interviu pentru cotidianul Berlingske.
„Am început printr-o politică de integrare normală, dar estimările pe care le am în faţă arată că trebuie ca primirea să fie mai flexibilă”, a explicat Mattias Tesfaye, adăugând că nu vrea „să închidă uşa Danemarcei”.
Conflictul din Ucraina a generat cel mai mare flux de refugiați într-un singur an după încheierea Războiului Rece. În doar cinci săptămâni, peste 4 milioane de persoane au căutat refugiu într-o altă țară, iar câteva milioane au fost strămutate în interiorul statului ucrainean.
Valul de refugiați pune o presiune imensă pe vecini. Populația Varșoviei, capitala Poloniei, a crescut cu aproape o cincime de la începutul războiului.
Găsirea unei măsuri relevante de comparație cu alte crize ale refugiaților poate fi provocatoare, însă comparațiile mai sofisticate sugerează că rata la care părăsesc oamenii Ucraina este mult mai mare decât oriunde altundeva în lume după 1990, primul an pentru care sunt disponibile date de încredere de acest gen.