Danemarca reintroduce controale la frontieră. UE avertizează că ar putea urma sancțiuni

Publicat: 13 05. 2011, 18:00

Comisarul UE pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom, a transmis un avertisment, vineri, că Danemarca ar putea fi ținta unor sancțiuni în cazul în care va reintroduce controale la granițele naționale, anunță Mediafax.

„Decizia Danemarcei de a restabili controale permanente la frontierele naţionale reprezintă o problemă, iar CE este pregătită, dacă va fi cazul, să utilizeze toate mijloacele pe care le are la dispoziţie pentru respectarea legislaţiei europene”, avertizează ea.

Avertismentul este urmarea anunțului Ministrului de Finanțe danez, Claus Hjort Frederiksen, care a declarat că, în baza unei înțelegeri politice între guvern și forțele de extremă-dreapta, Danemarca va reintroduce controale la granițele cu Germania și Suedia. Măsura urmând a intra în vigoare în câteva săptămâni.

„Am ajuns la un acord pentru reintroducerea controalelor la frontierele Danemarcei cât mai curând”, a declarat Claus Hjort Frederiksen.

Joi, Ministrul  Integrării din Danemarca, Soeren Pind, a nuanțat declarațiile, afirmând că controalele nu vor afecta libera circulație a cetățenilor europeni și că nu vor fi vizate controale ale pașapoartelor și persoanelor.

„S-au spus multe pe marginea deciziei noastre” de a restabili controalele vamale la frontiere, dar „nu vom reintroduce controlul paşapoartelor şi persoanelor”, a declarat el. „Trebuie să facem faţă unei importante criminalităţi transfrontaliere şi vrem să rezolvăm aceste probleme”, a insistat el.

Președintele Comisiei Europene, Manuel Barroso a lansat și el, vineri, un semnal Danemarcei afirmând că are reserve serioase în privința legalității unei astfel de măsuri.

„Statele membre nu pot efectua controale vamale şi filtre de poliţie sistematice la frontierele din interiorul spaţiului Schengen”, i-a comunicat Barroso telefonic premierului danez, cerându-i să evite măsurile unilaterale.