Danemarca, prima țară din lume care și-a întrerupt programul de vaccinare împotriva Covid-19

Danemarca, prima țară din lume care și-a întrerupt programul de vaccinare împotriva Covid-19
Foto: Pixabay.

Danemarca este prima țară din lume care și-a întrerupt programul de vaccinare împotriva coronavirusului, deoarece potrivit oficialilor danezi Covid-19 este acum ținut sub control, informează CNBC.

Consiliul Național de Sănătate suspendă vaccinarea împotriva Covid-19

„Primăvara a sosit, acoperirea vaccinală în populația daneză este mare, iar epidemia a fost înfrântă”, a declarat miercuri Autoritatea Sănătății și a Medicamentelor din Danemarcadaneză.

„Prin urmare, Consiliul Național de Sănătate pune capăt acum eforturilor ample de vaccinare împotriva Covid-19 pentru acest sezon”, se mai arată în comunicat.

Oamenii nu vor mai fi invitați la vaccinare, începând cu data de 15 mai, însă populația își va putea încheia schema de vaccinare și va putea în continuare să-și facă vaccinul dacă dorește.

În Danemarca, campania de vaccinare a fost demarată la scurt timp după ziua de Crăciun din anul 2020. Începând de atunci, aproximativ 81% din cei 5,8 milioane de cetățeni danezi au fost vaccinați, potrivit autorităților, iar 3,6 milioane dintre aceștia au primit și doza booster, informează The Telegraph.

Vaccinarea împotriva Covid-19 va deveni necesară în viitor

Totodată, mai multe persoane au fost infectate cu coronavirus de când varianta Omicron a devenit tulpina dominantă, ceea ce reprezintă că o mare parte din populație este imunizată, transmit autoritățile.

Oficialii danezi din domeniul sănătății au comunicat că vaccinarea împotriva Covid-19 va deveni probabil necesară din nou, începând din toamnă anului 2022, atunci când este de așteptat ca noi variante ale coronavirusului să apară.

Suspendarea programului de vaccinare în vine într-un moment când situația infectărilor rămâne destul complicată la nivel mondial. Europa și SUA au renunțat la majoritatea restricțiilor anti-Covid, însă China continuă să impună carantine în timp ce virusul se răspândește în orașe importante precum Shanghai și Beijing.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`