Dan Barna: Nu cred că Nicușor Dan va intra în PNL. Dacă va decide să meargă într-un alt partid, evident mergem mai departe

Publicat: 01 10. 2020, 22:42
Sursă foto: Facebook / Dan Barna

Dan Barnaa vorbit, joi seară, în platoul Digi 24 despre posibilitatea intrării lui Nicușor Dan în PNL. Co-președinteleUSR PLUS a declarat că nu crede că acest lucru se va întâmplă, dar și ce planuri are dacă, totuși, primarul ales al Capitalei va merge la Partidul Național Liberal.

„Nu cred că Nicușor Dan va intra în PNL, pentru că el a fost consecvent în acest mesaj pe care l-a transmis, că are un proiect pentru București – „Noul București”, în care a reușit să convingă partea dreaptă a eșichierului politic bucureștean. Partea majoritară, după cum s-a văzut la aceste alegeri. Nu cred că la momentul acesta va face o opțiune politică într-o direcție sau alta”, a declaratBarna.

În cazul în care Nicușor Dan va se va înscrie în PNL, Barna a declarat că nu va avea de ales decât să susțină proiectele primarului ales, așa cum s-a angajat în campanie.

„Cam ce-am putea să facem? Dacă va decide să meargă într-un alt partid, evident mergem mai departe. Miza pentru colegii noștri consilieri în Primăria Generală și în primăriile de sector este ca proiectele USR-PLUS să devină realitate și să susținem și proiectele primarului ales, Nicușor Dan, prin care Bucureștiul poate să devină acea metropolă modernă despre care am vorbit în campanie”, a răspuns Dan Barna.