Acum că vaccinurile împotriva noului coronavirus încep să devină disponbile în SUA și peste hotare, multe persoane ar putea visa la ziua în care vor putea călători, vor putea face cumpărături și vor putea merge la filme din nou. Totuși, pentru a face aceste activități, s-ar putea să fie nevoie de ceva în plus față de vaccin – o aplicare pentru un pașaport de vaccinare, scrie CNN.
Mai multe companii și grupuri din zona de tehnologie au început să dezvolte aplicații sau sisteme de smartphone pentru ca persoanele să își poată încărca detalii despre testele pentru COVID-19 sau vaccinări, creând un soi de acreditări digitale care ar putea fi prezentate la intrarea la în săli de concerte, pe stadioane, la cinematografe, în diverse birouri sau chiar în anumite țări.
The Common Trust Network, o inițiativă a organizației nonprofit The Commons Project și a Forumului Economic Mondial, a făcut un parteneriat cu mai multe companii aeriene, printre care Cathay Pacific, JetBlue, Lufthansa, Swiss Airlines, United Airlines și Virgin Atlantic, dar și cu sisteme de sănătate din SUA și cu guvernul din Aruba.
Aplicația CommonPass creată de grup permite utilizatorilor să încarce date medicale, cum ar fi rezultatul unui test pentru COVID-19 sau eventual o probă care să ateste vaccinarea la un spital sau de către un medic profesionist, generând un certificat de sănătate sub forma unui cod QR care poate fi prezentat autorităților fără a fi dezvăluite informații sensibile. Pentru călătorii, aplicația listează cerințele pentru permisele de sănătate la diverse puncte de plecare și sosire, în funcție de itinerariul fiecăruia.
„Poți fi testat de fiecare dată când treci o frontieră. Nu poți fi vaccinat de fiecare dată când treci o frontieră”, a afirmat Thomas Crampton, șef pe marketing și ofițer de comunicare la The Commons Project. El a subliniat necesitatea unui set simplu și ușor de transferat de acreditări – sau un „cartonaș galben digital”, referindu-se la documentul emis în general ca dovadă a vaccinării.
Marile firme din zona de tehnologie întreprind și ele acțiuni în acest sens. IBM a dezvoltat propria aplicație, intitulată Digital Health Pass, care permite companiilor și locațiilor să personalizeze indicatorii de care ar fi nevoie pentru acces, inclusiv teste pentru noul coronavirus, măsurători de temperatură sau istoric de vaccinare. Acreditările corespunzătoare acestor indicatori sunt stocate apoi într-un portofel mobil.
De la debutul pandemiei, la nivel global, au fost depistate peste 81,1 milioane de cazuri de infecție cu noul coronavirus. Bilanțul deceselor a trecut de 1,77 milioane, iar mai bine de 57,3 milioane s-au vindecat, arată datele centralizate luni de Worldometer.