Liberalii din Ontario, Canada, au votat o lege care permite guvernului să ia copiii părinților care nu sunt de acord cu ideologia impusă de comunitatea LGBT.
Potrivit acestui act normativ, copiii trebuie să primească protecție din partea statului și pot fi dați spre adopție în cazul în care părinții nu sunt de acord cu orientarea lor sexuală. De asemenea, lucrătorii sociali sunt obligați să ia în considerare doar ceea ce spun copiii în legătură cu credința sau religia lor, nu și ce susțin părinții.
„Cu adoptarea legii 89, am intrat într-o eră de putere totalitară a statului, așa cum nu a mai fost niciodată în istoria Canadei”, a declarat Jack Fonseca, consilier politic pentru Coaliția pentru Viață.
„Să nu aveți dubii: Legea 89 este o amenințare pentru creștini și pentru toți oamenii de credință care au copii sau speră să adopte”, a spus el.
Unul dintre cei care au propus legea, ministrul pentru Servicii Familiale și Copii, Michael Coteau, a spus că dacă părinții îi sfătuiesc pe copii în legătură cu percepția lor despre propria sexualitate, acesta este un abuz.
„Da, consider că este o formă de abuz( chestionarea percepției copilului asupra propriei sexualități -n.n). Când un copil se identifică într-un anume fel și cel care îl îngrijește îi spune 'nu e bine', atunci trebuie să se schimbe ceva. Dacă e abuz și se încadrează în definiția (legii -n.r.) atunci un copil poate fi luat din acel mediu și plasat în protecția statului”,a spus acesta, potrivit activenews.
Prin urmare, copilul este cel care decide cărui sex aparține, iar părinții nu au niciun drept să încerce să le influențeze opinia, iar în caz contrar, acestora li se vor lua copiii.