Cutremure de 5,8 în Peru şi de 5 în Guatemala şi El Salvador

Publicat: 15 11. 2014, 13:01

Un cutremur cu magnitudinea 5,8 a avut loc vineri seara la Lima, fără a provoca pagube, în timp ce, mai la nord, un cutremur cu magnitudinea 5 a afectat Guatemala şi El Salvador.

În Peru, epicentrul cutremurului s-a situat la aproximativ 80 de kilometri sud-vest de capitală, potrivit Institutului Geofizic, citat de AFP.

În America Centrală, un cutremur a avut loc pe coasta pacifică a Guatemalei, într-o zonă apropiată de graniţa cu El Salvador.

Primele informaţii furnizate de Observatorul Ministerului Mediului din El Salvador nu anunţă victime.