Cutremur puternic în Marea Mediterană, la sud de Grecia

Publicat: 14 03. 2023, 20:11
Actualizat: 14 03. 2023, 20:12
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un cutremur puternic a avut loc, marți seară, în Marea Mediterană, la sud de Grecia.

Cutremur în Marea Mediterană

Seismul a avut o intensitate de peste 5 și s-a produs la o adâncime de circa 50 de kilometri.

Institutul Geodinamic grec a transmis că epicentrul cutremurului a inclus zona dintre insulele Kythera și Creta.

Magnitudinea, epicentrul și adâncimea cutremurului ar putea fi revizuite, pe măsură ce specialiștii acumulează noi date.

„În ziua de 14 Martie 2023, la ora 18:36:08 (ora locală a României), s-a produs în CENTRAL MEDITERRANEAN SEA un cutremur semnificativ cu magnitudinea mb 5.5, la adâncimea de 50km”, a transmis și Institutul Naţional român de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului.