CUTREMUR ÎN JUSTIȚIE! DEMISIE care ZGUDUIE sistemul din TEMELII

CUTREMUR ÎN JUSTIȚIE! DEMISIE care ZGUDUIE sistemul din TEMELII

Demisie de răsunet la vârful Justiției! După nouă luni de la preluarea mandatului a anunțat public că renunță la exercitarea funcției!

Este vorba despre Rachel Brand, „numărul trei” din Departamentul de Justiţie al SUA. „Ştiu că ea va lipsi întregului minister, dar o felicităm cu toţii pentru această nouă oportunitate în sectorul privat”, a comentat ministrul de resort Jeff Sessions, potrivit Agerpres.

Plecarea lui Rachel Brand, specialistă în dreptul securităţii naţionale, intervine într-un moment în care sunt în creştere atacurile preşedintelui Donald Trump şi ale parlamentarilor republicani la adresa procurorului special Robert Mueller, însărcinat cu ancheta privind ingerinţa rusă în campania prezidenţială din 2016 şi o eventuală conspiraţie americano-rusă pentru favorizarea miliardarului.

Jurista de 44 de ani se găsea în poziţia de a trebui eventual să supervizeze această anchetă în cazul în care „numărul doi” din Departamentul de Justiţie, Rod Rosenstein, ar fi demis de preşedintele Trump. Parlamentarii democraţi se tem într-adevăr că Trump ar putea lua această decizie după ce liderul de la Casa Albă a declasificat o notă redactată o notă redactată de un parlamentar republican foarte critică la adresa FBI şi a Departamentului de Justiţie pe subiectul afacerii ruse.

Numită în 2003 de preşedintele republican George W.Bush în Departamentul de Justiţie, Rachel Brand a plecat de acolo patru ani mai târziu pentru un loc de muncă în sectorul privat. Absolventă de Harvard, ea a lucrat anterior la Curtea Supremă pentru judecătorul Anthony Kennedy.

În 2012, în urma deciziei preşedintelui democrat Barack Obama, Rachel Brand a intrat în Comitetul de supraveghere a libertăţilor civile şi vieţii private, însărcinat cu examinarea legalităţii programelor de monitorizare al Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA).

Ea a revenit la Departamentul de Justiţie în luna mai, aleasă de această dată de Donald Trump, pentru a ocupa poziţia cu numărul trei, lucrând direct cu Rod Rosenstein şi ministrul Jeff Sessions.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`