Eveniment - 24 nov, 08:05
Un cutremur puternic a lovit, marți la prânz, Insula Creta. Seismul a avut o magnitudine de 6,3 grade pe scara Richter, după cum a anunțat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC).
Seismul a avut loc la o adâncime de aproximativ 8 kilometri și a fost resimțit puternic în Insula Creta, Insula Rodos, dar și pe teritoriul altor insule din Marea Egee.
Cutremurul a fost resimțit inclusiv în regiunea Attica, acolo unde se află și Atena, Capitala țării. În urma cutremurului, mai multe clădiri din Creta au fost afectate, dar din primele informații nu au fost înregistrate victime.